Kerrock

Kerrock – rezistent, estetic şi ecologic

Acest material poate fi şi el înscris pe lista celor folosite în proiectele de arhitectură contemporană. Ca în cazul oricărui alt material şi utilitatea acestuia este direct proporţională cu creativitatea celor care îşi propun să-l integreze în proiectele lor. Se poate preta la fel de bine creării unor obiecte de mobilier, integrării în designul unor produse dintre cele mai diverse, precum şi rezolvării unor detalii sau chiar spaţii mai mari în proiecte de case sau în proiecte de construcţii de mari dimensiuni.

Felul în care poate fi utilizat este dependent de proprietăţile pe care acest material le are. Astfel, kerrock-ul poate fi descris ca fiind rezistent la impact şi la contactul cu substanţe chimice. Are o suprafaţă rezistentă care se menţine netedă şi plăcută vizual pentru o perioadă îndelungată de timp. De asemenea, petele provenind de la diferite chimicale sau alimente, nu îl afectează, nu se menţin.  În ciuda aspectului dur care aminteşte de piatră, kerrock-ul este plăcut la atingere, sugerând o oarecare căldură. Structura sa masivă şi omogenă îi conferă materialului o durabilitate şi o fermitate crescute. Este rezistent la contactul cu elemente fierbinţi şi la contactul cu focul. În plus, faptul că nu este poros îl face rezistent la apă şi umiditate.

Toate aceste proprietăţi fac din kerrock un material care poate fi uşor integrat atât în proiecte de interior, cât şi de exterior.

În ceea ce priveşte efectul său asupra sănătăţii pe termen scurt şi lung a celor care îl au în preajmă sau îl utilizează, ar trebui amintit că acest material conţine integrat în structura sa un agent antibacterial care distruge în mod constant bacteriile şi opreşte dezvoltarea lor. Ba mai mult, producătorii îl descriu ca fiind reciclabil şi uşor de refolosit.  

Utilizarea Kerrock

Descris ca având duritatea pietrei şi versatilitatea lemnului, kerrock-ul poate fi prelucrat folosindu-se aceleaşi instrumente şi metode (tăierea, perforarea, şlefuirea, lipirea etc.) ca în prelucrarea lemnului. Deşi este uşor de utilizat, rezultatele obţinute sunt de bună calitate. Muchiile şi marginile pot fi diferite: rotunde, plate, rotunjite sau stilizate. Aspectul final al proiectelor care îl integrează este, fără îndoială, unul rafinat.

 Întreţinerea Kerrock

Între cele mai apreciate proprietăţi ale acestui material se numără acelea că este uşor de curăţat şi de întreţinut. Petele de pe suprafaţa sa pot fi uşor îndepărtate cu apă şi cu detergent obişnuit. Agentul antibacterian pe care îl cuprinde în compoziţia sa îl recomandă drept un material igienic. În cazul în care suprafeţele se deteriorează, acestea îşi pot recăpăta aspectul iniţial dacă sunt şlefuite.

În concluzie, Kerrock este un material compozit realizat dintr-un agregat anorganic şi polimeri acrilici de bună calitate, care are aspectul de marmură naturală sau granit. În ciuda aspectului dur şi rece, acesta nu este poros şi transmite o oarecare căldură, asemeni lemnului şi metalelor moi. Poate fi tăiat, şlefuit sau tratat termic. Poate fi întreţinut folosindu-se metode care nu afectează mediul. Proprietăţile sale îl fac potrivit pentru a fi integrat deopotrivă în proiecte de case şi în construcţii mai mari cu alte funcţiuni decât locuirea.