Arhitectura sub influenţa tehnologiilor

  1. Arhitectura sub influenţa tehnologiilor viitorului

Se vorbeşte adesea despre printarea 3D şi nu sunt puţini cei care nu reuşesc încă să înţeleagă până la capăt ce presupune acest proces şi cum e posibil ca el să se realizeze. În ciuda faptului că acest fenomen este perceput ca fiind unul extrem de avansat şi încă relativ inaccesibil, există progrese tehnologice în contrast cu care acesta apare deja ca fiind, dacă nu depăşit, atunci, cu siguranţă, nu tocmai de ultimă oră.

Skylar Tibbits de la departamentul de arhitectură al MIT (Massachusetts Institute of Technology), a reuşit să capteze atenţia tuturor specialiştilor cărora le-a vorbit la Conferinţa despre Tehnologie, Entertainment şi Design despre intenţia sa de a pune bazele unui Laborator „Self-Assembly” la MIT. Arhitectul care este, deopotrivă specialist în design şi ştiinţa calculatoarelor, a demonstrat cum materialele printate 3D – ele însele un fenomen relativ nou – pot să capete încă o proprietate revoluţionară, aceea a transformării.

Ideea care stă la baza proiectelor arhitectului este aceea că materialele pot fi create printr-un proces de printare 3D, astfel încât să fie totodată programate să îşi schimbe forma ca răspuns la mişcare, la interacţiunea cu factori de mediu, precum prezenţa apei, aerului sau a schimbărilor de temperatură.  Nu ar fi nevoie, pentru realizarea acestor transformări de intervenţia oamenilor, întrucât transformarea s-ar putea produce sub influenţa energiei pasive, fiind, tocmai de aceea extrem de eficientă.

Arhitectul Skylar Tibbits a demonstrat proprietăţile tehnologiei pe care o propune folosind o bucată de material care s-a rearanjat într-un cub, când a intrat în contact cu apa şi cu ajutorul unor recipiente care conţineau material care s-a coagulat în forme coerente când recipiente au fost scuturate. Demonstraţia a dovedit că energia nestructurată poate fi captată şi utilizată pentru a crea forme nu tocmai întâmplătoare.

Posibilitatea de a programa materialele rezultate fie în urma unui proces fizic, fie în urma unuia biologic de a se transforma din punct de vedere al formei sau al proprietăţilor este o perspectivă foarte incitantă pentru domeniul construcţiilor şi al arhitecturii.

Arhitectul de la MIT şi-a susţinut convingerea că tehnologia 4D poate fi pusă în slujba eliminării sau reducerii principalelor sectoare de ineficienţă, consumului de energie şi muncii fizice care caracterizează în prezent acest domeniu. De asemenea, această tehnologie revoluţionară este văzută ca facilitând şi încurajând proiecţiile cu privire la posibilitatea de a construi în medii extreme, periculoase sau excesiv de costisitoare, între altele este adusă ca exemplu în acest sens posibilitatea de a construi în spaţiu.

Ca exemplu ceva mai concret cu privire la modul cum această tehnologie ar putea îmbunătăţi domeniul construcţiilor şi arhitecturii a fost dat proiectul care se referă la crearea unei noi paradigme privind instalaţiile. Skylar Tibbits a vorbit despre un sistem de conducte pentru apă în care respectivele conducte sunt programate dinainte să se contracte sau să se dilate pentru a-şi adecva, după necesităţi, capacitatea sau fluxul sau care să aibă chiar capacitatea de a se ondula asemeni fibrelor musculare pentru a putea determina ele însele circulaţia apei, în funcţie de necesitate. Potenţialul ilustrat prin acest exemplu era acela de a economisi o sumă considerabilă, cheltuită altfel pe ţevi şi conducte de care, prin utilizarea unui astfel de produs, autoreglabil, nu ar mai fi fost nevoie.

Posibilitatea elaborării şi implementării unei astfel de tehnologii determină dezvoltarea unui orizont de aşteptări destul de exigent cu privire la evoluţia arhitecturii şi construcţiilor.

Am auzit deja vorbindu-se despre casele inteligente, corelând acest concept cu cel propus de arhitectul de la MIT, nu este greu să ne imaginăm că proiectele de case din viitor vor avea o cu totul altă înfăţişare decât cea cu care suntem obişnuiţi.